Daca am curajul sa-mi scriu amintirile care ma napadesc de atitea ori,e defapt
curajul de a intelege etapele,prin care am trecut pentru a razbate de a-mi regasi identitatea,
personalitatea si linistea sufleteasca, ce a fost multa vreme sufocata si distorsionata de
compromisuri obligatorii facute atit in tara cit si aici in Londra. Probabil, multi dintre
cititori se vor identifica cu trairile mele personale,dar mai ales cei care au plecat de la
minus 0 si au atins un prag mai sus decit ceilalti.
Era primavara anului 2003 cind pentru prima data,calatoream cu avionul si am
intilnit aeropoartele, pe care le vazusem numai la televizor.Nimic nu ma speria,gindul de a
ajunge in Lonra,imi dadea puterea de a fi pozitiva.Cu toate ca aveam in mina un pasaport
Britanic cu poza altei persoane pe el,comportarea mea era atit de fireasca,incit imi creiam
singura impresia ca totul este normal si firesc de a ajunge in Londra fara
evenimente.Unele momente de ezitare, le-am infruntat cu zimbetul pe buze, ce ma
caracterizeaza si astazi.Frica,confuzia,nesiguranta, le ascund in spatele acestui zimbet, ce
defapt, izvoraste din adincimea semnelor de intrebare.Ajunsa in aeropor,urmaream cu
modestie ce fac ceilalti pasageri,urmindu-le traseul si gesturile si tinindu-ma intr-un calm
ce imi stringea stomacul.La iesirea din aeroprtul Getwich,cineva m-a asteptat,iar inpreuna
cu altii,pe care nu-i stiam,am luat drumul inspre Londra,intr-o masina luxoasa.Ma uitam
la drumul ce se intindea dealungul si dealatul si care se pierdea sub rotile masinii cu atita
repeziciune incit am preferat sa ma uit pe geamul lateral din dreapta mea,urmarind
masinile care mai de care sofisticate si grabite.Era un alt inceput, drumul ce se arata atit
de intins, curat, organizat era drumul spre Metropolitana.Am fost asteptata de sotul meu si
finu, ce trebuiau sa plateasca soferului 1000£ pentru trecerea mea ilegala, din Spania in
Marea Britanie.Intilnisem, doi oameni reci,lipsiti de fericirea de a ne revedea.Citem o
indiferenta pe fetele lor,ce semana mai mult cu “Afacerea incheiata”.
Prima iesire pe strada,mi-a dat sentimentul si imaginea de bunastare,lucruri
ieftine,ca iti permiti orice,ca viata e simpla si frumoasa.Eram plina de viata si
speranta.Simteam ca voi darima lumea,ca voi ajunge sa fiu cunoscuta in scurt timp si in
zona in care locuiam.Bucuria de pe fata mea,era defapt naivitatea cu care credeam ca-
ncepe noua viata pentru mine.Deja imi facusem plan ceia ce trebuia sa fac pas cu pas,imi
cream sperante si iluzii care se pot indeplinii imediat.Pe ceilalti cunoscuti din Romania,pe
care ii intilnisem,ii vedeam mai abatuti,sceptici,retinuti in comentarii despre tot ceia ce
povesteam eu cu atita entuziasm, despre planurile mele.A doua zi, am inceput sa ies pe
strada,studiind cu admiratie ,gradinile,florile,copacii,acelas stil de case de la un capat si
pina la celalalt capat de strada.Simteam incurajator faptul ca nu-ti dadeai seama cine e
mai bogat ,disparu-se acea invidie ca vecinul are casa mai mare,defapt si casa inchiriata in
care locuiam ,era la fel.Oamenii de diferite natii cei intilneam pe strada,pareau atit de
relaxati si siguri pe ei,..........doar ca observasem ceva straniu.In ochii lor citeam raceala si
indiferenta de tot cei inconjura.Zimbetul parca fortat, de pe fata lor, era atit de opus
acelor ochi,ochi reci lipsiti de vioiciune si stralucire.
Page 2
Incepeam sa prind curajul de a ma duce singura la cumparaturi,invatasem banii si sa
bijbii engleza.Din cauza baniilor foarte putini ce-i aveam,imi faceam bugetul pe o
saptamina de mincare,inclusiv imi imparteam tigarile cu sotul.Ca sa fac cit mai multa
economie la bani( oricum aveam o gramada de datorii ce trebuiau sa le platesc in
tara)mergeam aproape 2 km pe jos,tragind o valiza pe roti dupa mine,pina la
magazinul(supermarket) cel mai mare si ieftin ,pentru a ma intoarce tot pe jos,burdusita
cu cumparaturi deale gurii.Eram bucuroasa ca imi permiteam mai multe ca si acasa,nu
mai era mincarea de zi cu zi,era mincarea de sapatamina cu saptamina.
Totul parea atit de roz,iar zilele treceau,asteptam vesti pentru munca,dar
ele......intirziau sa apara.Din nou imi faceam sperante si ma apucam sa bat drumurile pe
jos,sa descoper magazine,fabrici,cafe-baruri, orice,orice unde as fi putut sa muncesc.Nu
aveam acte,nu stiam limba,dar eu ma avintam cu atita incapatinare si mai ales sperante cu
fiecare usa ce o deschideam, ca cineva imi va da de munca.De fiecare data,ieseam
dezamagita dupa raspuns negativ.Continuam sa ma incapatinez,creeindu-mi in cap alte
sperante de care ma agatam.AM REALIZAT,ca fara limba,nu ma va angaja
nimeni.Telefoanele ce le asteptam de la ceilalti cunoscuti,nu mai veneau,iar eu incepeam
sa ma simt din ce in ce mai singura si neajutorata.Cu si mai mare inversunare,ma
inncapatinam la invatat limba.Ceilalti pe care ii intilneam simbata la chefuri(devenite
obiceiuri)povesteau pataniile lor la locul de munca si la cautare de joburi plingindu-se de
cum sint tratati.Umilinta, de care povesteau ,mi se pareau neadevarate si exagerate.Nu-mi
inchipuiam nici o clipa ca defapt aici se practica,-EXPLATAREA OMULUI DE CATRE
OM-Ii admiram pe cei care lasau impresia ca vorbesc Engleza,ba chiar ma simteam
umuila in fata lor,fara munca si fara limba.,si ma ambitionam si mai mult la invatat.Unii
ma incurajau,altii erau nepasatori,ce-ti dadeau sentimentul ca sint la un nivel atit de inalt
fata de tine.Dupa un timp , am realizat ca limba lor, era defapt, una limitata in cuvinte si
propozitii, cu multe greseli.
Fiecare incercare de a gasi un job,era de fapt,procesul de trecere in disperarea de
neputinta,de a ma simti atit de NIMENI. Pas cu pas,clipa de clipa,se impunea in sufletul
meu nefericirea.Datoriile trebuiau platite,odata aminate ,insemna acumulare de
dobinzi.Stresul se adincea cu fiecare zi fara nici macar un semn de munca.Orele ce le
petreceam cu invatatul limbii din diferite carti,ajungeau la cite 8 ore pe zi.Uneori in
nebunia mea,simteam ca invat degeaba,ca nimic nu se prinde si nu se leaga si ca pasii mei
sint atit de invizibili in tot ceia ce faceam.Ma plingeam de situatie,dar nimanui nu-i
pasa,nici celor din tara si nici celor de aici.Fiecare era bucuros ca au ei de munca,chiar
daca le era greu, sufereau umilinta,ore multe lucrate,le ascundeau in spatele unei fatade de
bunastare,laudarosenie si birfa anulindu-se unii pe ceilalti.Nu vroiam sa fiu implicata in
situatii compromitatoare de genul ecesta,dar tocmai din aceasta cauza,incepusem sa fiu
centrul birfelor si privita la urma urmei ca o femeie puturoasa,cu aere de Romania,unde
subliniau ei ca am fost sefa.Incercam sa-mi apar demnitatea in fata mincinosilor,dar eu
luptam de una singura inpotriva gloatei in care si barbatul meu se inhaitase.Cu cit vroiam
sa ma descotorosesc de ei, cu cit sotul meu se lupta cu mine sa ma convinga ca alta cale
nu e decit sa particip la intilnirile lor ce se lasau cu betii.
Sufeream in nopti in care nu mai dormeam,sufeream zilele ce treceau
interminabile in aceasi situatie,ginduri, sperante,iluzii ce nu se mai legau.Ma
dezamageam ora de ora si parca un ciocan imi lovea inima lasind cicatrice.Acceptam
orice situatii penibile si compromitatoare deoarece asa imi impuneau ei,conjunctura.Eram
un NIMENI aici.Personalitatea mea isi pierdea caracterul de stapinire de sine odata cu
necistigarea baneasca a existentei mele.Depindeam de el, de barbatul care imi manipula
vointele dupa bunul sau plac ,vointele lui,care intodeauna erau pe primul loc,fara sa tina
cont si de ale mele.Devenisem femeia de casa ,umila si supusa,ce pregatea sirguincios
mincarea si berile in frigider pina venea de la munca ,acasa.Berile insemnau pentru el,o
rasplata a efortului pe ziua respectiva,chiar daca banii erau cum erau.Multumirea lui ca
eram mai subjugata ca oricind ,era defapt proportionala cu nemultumirea mea.Cu toate
acestea....totusi nu vroiam sa ma intorc in tara.Societatea Englezeasca,o lume care nu
reuseam sa o penetrez deloc usor,parea o lume asezata,cu preocuparile ei zilnice,cu
magazine insirate tixite de lucruri mai mult sau mai putin calitative si frumoase,cu
tumultumul oamenilor micsti,zgomotele masinilor ingramadite,totul era intr-o forfota de
graba contra timp.Mai tirziu am inteles ca aici oricine greseste, plateste fara scuze si
monitorizarea generala creaza starea de organizat.Toate semanau intre ele.Periferia in
care traiam ,incepea acelas stil de viata de dimineata si pina noaptea tirziu si care lasa
ideia ca nu exista odihna.
Singura mea procupare atciva era sa vinez dupa chilipir,oferte la mincare,iar pentru haine
chilipir, la magazine “second “ce pentru mine erau ca de firma. Zbuciumul meu
launtric,era la fel ca si societatea in care intrasem.Intirzierile de a pasi inainte incepind cu
gasirea unui loc de munca ,ma reduceau la agonie.Pulsul cu care pornisem la drum
,scadea din zi in zi........si totusi ceva ma indemna si impingea inainte.Ma luptam cu
definitia EU-lui.
Luasem nr.de telefoane din vitrinele magazinelor in care se ofereau locuri de
munca unde sunam cu disperare, refuzuri politicoase si obisnuite.Cind nu mai speram
nimic ,iata ca intr-o seara pe la ora 22. 30 am primit un telefon,iar o voce de barbat,imi
oferea de munca ca si clinara,chiar de a doua zi.Dintr-o data m-am trezit la viata,iar
jumatate din noaptea aceia,mi-am umplut-o cu ginduri,imaginatii,socoti,speranta ca
insfirsit voi munci.Cu sufletul la gura,dis de dimineata,am pornit spre locul intilnirii mele
cu acel individ.In fata bancii Net West din zona Wembley,nu departe de mine,l-am intilnit
pe noul patron,un individ de culoare,inalt, binefacut,ce purta o camasa roz si pantaloni de
stofa negrii.Avea alura unui cetatean din inalta clasa,dar sfidator de calm.Fara prea multe
explicatii,impreuna am intrat in banca unde mi-a aratat dulapul cu cele necesare
curateniei si mi-a descris jobul cu acelas calm si cu o indiferenta ce parea a
plictiseala.Temerile mele ca detineam un act fals de angajare,ma tineau intr-o tensiune
ascunsa dar vitala.Si totusi nu aveam de ales.Doua ore de curatenie in banca,zi de zi,era o
munca prea usoara pentru mine si-n care puneam suflet.Citeva zile la rindul,el venea sa
mai controleze ,neavind comentarii,mi-am luat inima in dinti si am indraznit sa-i cer mai
multa munca. La scurt timp, mi-a oferit alte 2 ore de munca la o banca apropiata
celeilalte.Bucuria mea crestea,stapinirea de sine revenise dar nu la normal.La adoua banca
imi explicase Menegera noul cod de alarma si modalitatea pentru a intra in banca
dimineata la 6 ca sa pot termina curatenia pina veneau functionarii la 8.Din cauza ca nu
intelegeam prea bine limba,cu toate ca imi notasem in graba explicatiile,in urmatoarea
dimineata, dupa ce am incercat dezactivarea alarmei,acasta a inceput sa sune intr-o
nebunie asurzitoare.Pe moment m-am blocat,gindindu-ma ca dintr-un minut in altul,vor
aparea politistii mascati si ca ma vor lua la intrebari, cerindu-mi si acte,verificare la Home
Office si cu siguranta vor descoperi ca sint ilegala si ma vor trimite acasa.Imediat mi-am
adus aminte ca in Romania,in acest caz, cineva de la sequiriti suna primadata la
telefon.Repede m-am dezmeticit cautind cu disperare telefonul accesibil ce era la
demisolul bancii.Intradevar printre zgomotul asurzitor,l-am auzit si am ridicat receptorul
bilbiind ca sint noua clinara.Dupa vreo 5 minute,alarma a fost dezactivata.Temerile mele,
se mutasera la ideia ca daca am gresit,ma vor da afara.Am asteptat Menegera bancii,care
mi-a spus ca a confimat prezenta mea celor de la sequiriti si mi-a explicat din nou
modalitatea dezactivarii.Mi-am urmat munca dar individul nu mai aparea, condicile ce le
semnam erau pline de diferite nume ce se schimbasera din trei in trei saptamini.Nu
intelegeam de ce,era o munca lejera.Ziua de plata se apropia,deja imi facusem socotile cu
banii,doar raminea momentul.A trecut si acea zi, dar individul nu dadu-se semne,am mai
asteptat citeva zile,ma amageam ca doar doar apare si afost doar o intirziere oarecare.Cind
rabdarea mea a juns la limita, am sunat la nr.lui de la birou,surpriza,acesta era
deconectat.Am incercat sa intru pe saitul cu numele firmei, surpriza, nu exista.L-am sunat
pe celular dar nu raspundea.Banuielile mele prindeau contur.Dupa multe insistente,a
raspuns cu scuzele ca a fost ocupat si ca apare cu banii.Mi-am continuat munca,nu vroiam
sa o pierd,doar ca eram suspicioasa si poate ca la urma urmei nu aveam dreptate. Era
singura de care ma agatasem si ma simteam utila.A mai trecut doua zile fara nici un
semn,iar disperarea si nevoia banilor ma torturau.Am sunat din nou,iar cu un exces de
furie l-am amenintat ca daca nu aduce banii,pina la ora 12, ma duc la Menegera bancii sa
explic ca defapt, nu are nici o firma, ca defapt oamenii au plecat fiind neplatiti si satui de
dusi cu vorba.Mi-a raspuns ca sint nebuna si ca nu am nici o dovada ca am fost platita sau
nu.Am tinut-o cu amenintarea mea si mi-a inchis telefonul.In timp ce ma indreptam gata
sa intru la Menegera, ma sunt el inapoi,incercind sa aplaneze suspiciunile si cerindu-mi sa
ne intilnim intr-o alta zi .Deja eram in starea in care nimeni si nimic nu ma pot
lamuri,dupa o conversatie de amenintari reciproce, a hotarit sa apara.Dupa ce ne-am
intilnit, el continua cu acelas stil de viclenie tesuta intr-un calm si minciuna sa ma faca sa
renunt la bani.Ma chemat in parcare sa intru in masina,sa negociem , am refuzat,iar prin
gesturi nervoase insistam odata la bani.Dupa lungi negocieri,fara sens pentru mine,el a dat
sa iasa cu spatele din parcare,m-am enervat atit de tare incit m-am pus in spatele masinii
si i-am tras un pumn in capota facindu-l sa inteleaga ca pina nu-mi da banii nu
misca.Citiva din parcare, se mai opreau confuji dar apoi isi continuau drumul.In cele din
urma,mi-a dat o suma derizorie care sa ma faca sa plec.Si cind imi amintesc ca era vorba
doar de 120£,insa ma luptam fiindca era munca mea si nu concepeam cineva sa ma
insele.Era prima mea experienta proasta in Britania.Epuizata,dezamagita,confuza,eram
din nou fara munca.Ma intorceam in aceiasi camera de apartament unde nimic nu era de
facut,doar cartile de Engleza lasau semn ca cineva invata.Alte zile,alte nopti pline de
framintari,lacrimi,suspine,apasata si de telefoanele prin care mi se cereau datoriile
inapoi,neputinta inclusiv a cuvintului meu in fata acestor oameni,ce-si pierdusera
increderea in mine de ai face sa inteleaga ca e vorba doar de o aminare de timp.Sotul meu
prin inbarbatarea”lasa ca o sa fie bine”isi ascundea neputinta de a prospera,de asi schimba
locul de munca pe bani mai buni,lipsa de interes sa invete limba si continuarea acelor
obiceiuri de simbata si duminica cu prietenii la betii, ma faceau sa inteleg din ce ince mai
bine ca viitorul meu e unul limitat.
Intr-o zi,am primit un nr. de telefon.pentru clinarit in buildinguri si unde nu se
cereau acte iar plata 5£ pe ora.Daca iti plateai si travel cardul, ramineia cu aproape
nimica,doar ca munceai.La telefon mi-a raspuns o romanca,Katy,ce mi-a oferit munca
inafara Londrei cu inca 30 de romani,urmind sa fim transportati cu vanurile.Nu mai conta
nimic,ma agatam de fiecare lucru ce putea sa-mi aduca bani.Vesnic in mintea mea
era”chiar daca cistig asa putin ii iau si nu-i dau”.Goana existentei.
Dimineata urmatoare,m-am organizat chinuita sa descoper locul pe harta si
transportul cu ce se se ajunga in paracrea unde era locul de intilnire.Am ajuns la
timp,romanii intilniti,pareau multumiti si nepasatori ,ba chiar firesc de aceasta munca si
conditiile oferite.Pareau stapini pe ei si chiar relaxati.Majoritatea mai fusesera,deci
cunosteau situatia,unele femei si fete mai vechi,se laudau cu faptul ca Katy (menegera
romanca)cica le favorizeaza,luindu-le in masina ei pina la destinatie si nu mergeau cu
microbuzul.Acele microbuze inchise fara geamuri sau aerisire , erau destinate sa
transporte intre 15-20 omeni inghesuiti,asezati pe podea si care dupa o vreme se sufocau
de caldura si amortirea corpului in aceiasi pozitie timp de 2-3 ore cit tinea
drumul.Microbuze ,astfel dotate, ascundeau suspiciunea politiei ca se fac transporturi
clandestine si in acelas timp imbogatirea patronului.Forta de munca ieftina,conditii
minime,cistig maxim.De ce sa te mai miri ca acesta si-a luat masina JAGUAR?
Nimic nu ma impresiona,nu vedeam nici implinire sufleteasca si nici baneasca,dar
nu aveam de ales.
Cind a aparut Katy,defapt era o femeie, ingrijita,bine imbracata,de inaltime
mijlocie,brunetica cu mult aur pe ea,draguta si stapina pe situatie.Organizarea ei,era buna,
dar mi-am dat seama ca fara aprobarea patronului,nu avea drept de decizie in nimic.Si
daca nimic nu depindea de ea,lucrul acesta ii reducea din personalitate cu care se lupta in
fata muncitorilor, ce oricum erau indiferenti si pareau fara respect.Tin minte ca la un
moment data citeva fete, printre care si eu,vroiam sa mergeam sa cumparam cafea iar ea
a zis”Cine imi cumpara si mie o cafea?”Raspunsul din partea cuiva intirzia,creinduse
clipa penibilului.Ma asteptam ca dintre cele vechi,una sa se ofere inaintea mea ,dar
penibilul plutea si dintr-o data am zis”Eu, de care vrei?”Pina la cafea si inapoi,celelalte
comentau de genul”sa-si cumpere de una singura, ce? sintem slugile ei, iar tu de ce te-ai
oferit?”O facusem din bun simt, atita tot si la urma urmei era vorba de o cafea.Din
momentul acela,Katy,s-a uitat cu alti ochi la mine.La munca imi vedeam de treaba si eram
harnica,gata sa primesc orice alceva de facut,fara sa ma pling sau sa obiectez pe cind cele
vechi trageau chiulul invocind banii putini.Am lucrat o perioada,timp in care am
cunoscut-o si mai bine pe Katy, chiar am avut o relatie de prietenie si defapt era primul
meu exemplu pozitiv ca se poate in tara asta sa ajungi si mai sus si sa duci o viata mai
buna.In gindul meu mi-am zis”INTR-O BUNA ZI AM SAAJUNG SI EU ASA DE SUS”
si am sa conduc si eu masina in tara asta.Nu o invidiam,din contra, o admiram pentru
puterea ei de a razbate printre atitia oameni ce o invidiau si o birfeau,unii creeindu-i
probleme.
Munca la ea incepea sa fie numai de 2-3 zile pe saptamina,banii putini,din nou
asteptarea ca va suna telefonul,toate te epuizau psihic.
Cuplu care locuiau in casa cu noi,vroiau sa se mute in alta parte cu alcineva,asa ca,
casa nu ni-o permiteam singuri,deci trebuia sa ne mutam si noi.Binenteles ca ajutorul
venit , a fost din partea unui amic de -a sotului ,ortaci de bautura.Alta casa, alt calvar.
Dupa o vreme,s-a ivit o cunostinta ce a intervenit pt. mine sa lucrez vinzatoare ,
simbata si duminica, pe piata fermierilor din High Gate,Londra.Doua zile insemna in
bani,aproape o saptamina muncita la hotel,la un momendat as fi acceptat sa lucrez
acolo,dar auzind si vazind atitea lucruri nefiresti si mai ales exploatarea “romanului de
catre romani”monopolizata de ei,ma infiorau.Stiam ca firea mea nu va rezista acestor
provocari de umilinta.Cu noua munca eram bucuroasa,dar nu multumita fiind numai de
doua zile.Incercam din rasputeri sa-mi mai gasesc ceva de lucru in clinarit, din ziare,
fluturasi ce i-am facut si bagat in cutiile postale in diferite zone,dar sperantele mele se
stingeau cu fiecare zi trecuta si fara semn.Nimeni nu ma putea ajuta,nici cuvintele de
imbarbatare nu ma mai ajutau la nimic ,nici macar nu-mi dadeau o scinteie de speranta.Ce
continuam cu incapatinare?Era invatatul limbi, citit, scris,cuvinte si iar cuvinte,legare de
propozitii simple,repetitie, repetitie pina la obosire si parea ca totusi nimic nu se
prinde.Era si virsta?38 de ani ,ei.......si totusi ma descurcam incet, incet sa port o
conversatie telefonica sumara,diferenta era ca o conversatie fata-n fata era mult
complectata de semne, pe cind cea telefonica doar intelegerea unor cuvinte si intuitia la
problema ta.Asteptam cu disperare acele doua zile in care ma simteam utila si mai
prindeam un dram de viata.Saptaminile se scurgeau ,inafara de birfele si laudaroseniile
false,exagerarile in exprimare si mai ales al sotului meu,ce parea un om fara probleme cu
o viata f.multumitoare.Atita timp cit avea prieteni si bautura,o nevasta , mincare,unde
dormi,nimic nu mai avea importanta ,ca e in Romania ,ca a venit 2000km de casa,si
pentru ce?.Observam cum bastinasii,munceau din greu,dar diferenta era ca nu se birfeau,
nu se plingeau din nimic, incercau sa nu-si puna bete in roate unul altuia,ba chiar nu se
invidiau, ceia ce era total opus obiceiurilor romanesti.Aici vedeai diferenta de a
trai.Tocmai de aceia si in ziua de azi, cei care urmeaza stilul romanesc, traiesc saraci,nu
au timp sa se ocupe de ei fiind preocupati de ce fac altii, iar cei care reusesc sa se
integreze comunitatii Engleze,se ridica ca si nivel de a fi si de a traii.
Timpul trecea,zi dupa zi, luna dupa luna,pasii cei facusem pareau ca e o “batuta pe
loc” sau “invirtitul in ciorba fara gust”.ma fortam sa vad si sa pricep realitatea,ce mi se
contura din ce in ce mai mult si care persista clipa de clipa,aceia ca daca nu te zbati
singur,nu intrebi, nu inveti nu esti interesat,”NIMENI NU-TI OFERA NIMIC PE DE
GRATIS”din contra, daca nu-ti deschizi mintea,deschizi buzunarul.De aici pornea si
transformarea in zgircenie, ce mai tirziu era evidenta prin ati pierde omenia in fata
celorlalti.Daca acasa mergeai la evenimente sociale, cu bani imprumutati,aici lucrurile
luau o alta intorsatura.Ca sa tii de bani,sa poti plati chiria,ca daca nu , ajungeai in
strada,refuzai sa mai mergi la vreun chef,iesire, intilniri,gasind diferite scuze, pe care le
credeai si tu la urma urmei.O alta caracteristica, era faptul ca nu mai imprumutai bani,
nici sa-i dai si nici sa-i iei.Nesiguranta zilei de miine vizavi de munca si implicit de venit,
te impingeau la neincredere si neacordare de ajutor,.confuzie,nehotarire.Lucrurile mereu
luau o intorsatura neasteptata de pe un minut pe altul, creeindu-se un haos chiar si vizavi
de tine,incit singurul lucru probabil ramineau banii cei aveai in buzunar.
Majoritatea care nu se adaptau la situatiile schimbatoare cu decizii promte,pierdeau
munca,bani si in cele din urma te alegeai cu nimic si ca ai muncit atita timp pentru
tigari,cafea,mincare si chirie la 2000km de tara si mai ales de cei dragi.Erau putini cei
care infruntau si se adaptau situatiilor majoritatea compromitatoare, dar care prelungeau
ideia ca si miine mai ai munca si vine un ban.Acesti reuseau sa-si stringa ceva si sa
Page 7
inceapa sa-si faca vise,unii chiar sa le contureze prin fapte.Timpul schimba
oamenii,ideile,idealurile,societatea iti impune regulile ei de democratie, asa zisa libertate
si egalitate,ce te reduce la tacere.Ilegalitatea e lucrul nefiresc de ati ascunde identitatea
atit prin comportament cit si prin cumpararea de acte false, unele pe numele tau , altele pe
alt nume si nationalitate,obligindu-te sa te consideri o alta persoana.Eu nu am putut sa
recurg la aceste tertipuri,mi se parea ca fug de responsabilitatea DREPTULUI de a trai pe
acest teritoriu, PAMINTUL FAGADUINTEI, numit United Kindom.Redusul la tacere, era
si cauza ilegalitatii, dar si ca de foarte multe ori, ceia ce nu ti se parea normal,deveneai
confuz prin aparitia vesnica a explicatiilor alternative, ce mai tirziu se dovedeau de a nu
sta in picioare.
Cu bagajul de mai sus, ma tiriiam sa razbat spre mai bine.
Fermierul la care lucram vinzatoare,mi-a oferit citeva zile pe saptamina sa lucrez
acasa la el,intr-o localitate indepartata de Londra.Eram superfericita,imi calculam doar
banii ce urma sa-i cistig,si care pe 5 zile erau ceva mai mult decit la hotel.Dar orele
muncite?Munca fizica,oboseala,lupta de a intelege limba ce se vorbea in jurul tau,lucruri
firesti sa fii tratat omeneste si care demulte ori lipseau,numai contau,nu le pusesem la
socoata fiindca nu stiam ce ma asteapta si acolo.Au trecut alte 3 luni de munca grea,in
conditii acceptabile pentru un emigrant,dar in acelas timp simtind umilinta,stringere de
inima, lacrimi,singuratate personala.Imi ascundeam trairile pentru pastrarea locului de
munca.Ma luptam cu mine insumi ca sa schimb ceva,jucam teatrul de om multumit si fara
pic de pretentii dar de fapt ma simteam un nimeni tratat ca o sluga proasta.Aspiratiile
mele erau sa-mi gasesc o munca permanenta in Londra si sa nu mai depind de oameni
exploatatori.
Cind ma intorceam in Londra,sotul meu inafara de bautura si chefuri cu altii de
teapa lui,conversatii idioate cu acelas caracter de laudarosenie,grija altora,nu-l interesa
prea mult de mine.Traiau cu totii in povestile din trecut petrecute in tara,bineinteles
bombate si sfidatoare pentru cei ce le stia realitatea defapt.Sufeream dar ma
compromiteam sa fiu prezenta numai de fatada,ca altfel deveneam batjocorita.Cu mult
chin si truda am reusit dupa alte dezamagiri, sa gasesc citeva case, acaparate in timp,
pentru curatenie,unde trebuia sa le cistig increderea proprietarilor.Astfel,am reusit sa-mi
creez o stabilitate si program, iar banii bunicei.Dar nesiguranta ca azi te vor si miine nu,
tot persistau.Calculele mele financiare depindeau de ei.
Gindul cu care ajunsesem in Londra in 2003,era sa lucrez cu copii cu probleme
speciale, avind ceva experienta din Romania.Eram in 2005 si eu nici macar acte nu
aveam,dar eu tot ma incolaceam in jurul acestei idei,actele pentru mine nu reprezentau o
valoare pentru ceia ce vroiam sa fac.Mai tirziu, cind am inceput cu adevarat sa tatonez
terenul in jurul acestei idei,mi-am dat seama ca aveau o mare valoare.
Relatia mea cu sotul, devenise din ce in ce mai rece.El nu tinjea la nimic,nu-si
batea capul de ziua de miine sau viitor,era fericit ca are o munca(grea si istovitoare)la care
mergea si de la care venea ,recompensindu-se de vinerea cu obisnuita bautura si repetitia
istorioarelor de-acas.Ceilalti din casa,ii purtau trena prostiei neavind curajul de al infrunta
ca altfel.......gura lui te spurca pina la supunere.O gloata care se multumeau cu nimic.Nu
ca ei nu-si doreau,nu ......aveau vise, doar daca cineva trebuia sa le si indeplineasca in
locul lor.
Ii ajutam, sfatuindu-i cum e mai bine sa se descurce,mergeam cu ei pe la banci
sa-si deschida conturi,la diferite offisuri pentru diferite acte(acum vorbeam ceva mai bine
Engleza)descurcam bilurile casei,problemele financiare pentru platirea chiriei, eram
importanta de moment,pina era nevoie.De multe ori ma lasam pe mine, ca sa fac fata
acestora,iar odata rezolvate era multumirea de sine a lor ca au mai facut un pas,dar si
laudarosenia barbatului meu cu comportament de atributie personala totala.Pina la urma si
cele mai mici probleme comune, asteptau sa le fac eu in continuare,de parca devenise
obisnuit si normal sa fie asa,plutea o stare de nepasare generala.Ma simteam folosita.
Dorul de cei dragi de acasa ma mistuia, dar nu si de viata grea pe care o duceau.In
fiecare convorbire telefonica incercam sa le explic greutatile cu care ma confrunt si
eu,,dar nu aveau rezonanta,totul se rezuma LA BANI.Citeodata ca sa fac economie,nu
mincam mai nimica si nu-mi cumparam o apa sau un suc, calatoream de la o casa la alta si
cite o ora jumate pentru 3 ore de munca.Reusisem platirea datoriilor, deci urma sa
stringem ceva bani si sa tinem de ei.Paradoxal,sotul,imprumuta banii altora care venisera
in Londra inaintea noastra si se pretindeau cu bunastare,dati cu gramada si primiti inapoi
cu tiriita incit nu se alegea mai nimic de ei, situatia repetindu-se.O perioada m-am supus
si acestei nemernicii,cind am reusit sa ingropim ceva banuti si sa tinem de ei,el, in
euforia betiilor ,promitea celor din tara ca ii va aduce aici,lasindu-le impresia ca aici ciinii
sint cu colacii in coada si ca el a ajuns milionar.Asa ca pina la urma urmei si banisorii
aceia ia dat pentru plata aducerii nasului de cununie,ce nu mai obosea cu insistente de a fi
adus in Londra.Bineinteles tot pe capul meu.Ajuns, fara bani ,fara limba,numai pe
promisiuni exagerate,dupa un an de zile, acesta s-a intors in tara dezamagit.Acelas lucru
s-a intimplat aproape in aceiasi perioada si cu nepotul meu.,traisera cu speranta ca Ileana
rezolva sa le bage banii in buzunar,cu minim de efort si fara calificare.Ca totul merge pe
cunostinte si pile ca si in Romania.
Totusi m-am zbatut sa cumparam si o masina,dar pe care am pierdut-o curind din
cauza greselilor lui, platite, in circulatie.Direct proportional crestea si invidia,incit evitam
sa mai spun cit cistig si cum ma mai descurc.Invatam pe zi ce trecea limba si regulile
acestei societati,uneori, acestea fiind paradoxale cu a normalului.Doarece orice problema
rezolvam si pentru altii,cuprinsa in febra conjuncturii,devenise un succes si o bunastare
generala,deci de unde si indivizi ce vroiau sa ma acapareze.Lupta mea impotriva acestora
a fost una zbuciumata si dureroasa.Sotului nu-i pasa de aceste lucruri vizibile,ba chiar ma
indemna sa duc mai departe bunastarea creata si sa ma implic in problemele acestor
“ATIRNICI”.Ma simteam vinduta in schimbul mindriei lui.Chiar daca conjuncturile
compromitatoare si rusinoase prin care ma tiriiam mai departe,pretinzindu-mi ca nu am de
ales,considerindu-ma o oarecare cu nimic mai presus decit altii, totusi ,mintea mea ma
impingea sa sper la clipa in care sa apuc sa merg in Romania si sa-mi obtin VIZA.
Clipa aceia,a venit in Martie 2005, cind m-am dus la Ambasada Marii Britanii de
la Bucuresti,unde din nou am trecut prin alte momente frustrante inclusiv refuz de
viza,ceia ce insemna sa o iau din nou de la capat ca in 2003 si sa traiesc in aceasi stare, cu
portile viitorului inchise.Am simtit ca cerul s-a prabusit peste mine,disperata, am cerut sa
mi se dea explicatia refuzului.Acesta consta in niste acte, plauzibile, ce le purtam la mine
si pe care le-am dat acolo intr-o furie si comportament nebunesc.Il aveam fiindca simteam
ca mi se ia un DREPT atit de important pentru viata mea, doar pentru niste acte ce nu mi
le-au cerut in timpul interviului.Sigur ca legea o incalcasm, odata ce am trait ilegal in
U.K, dar nu o puteau dovedi.Dupa ce s-au convins ca nu mai au nici un fel de
dubii,admitind ca am dreptul la viza,probabil vazind si puterea cu care ma luptasem,mi-au
dat-o in zece minute, .....dupa trei zile de chin.Advocata cu care m-am confruntat ,a
rasuflat si zimbit si ea usurata, ori ca a scapat de mine, ori ca am reusit sa-l conving pe
ambasador.Cind am iesit epuizata din cusca respinsilor,oamenii din sala, au auzit
incidentul si m-au felicitat fericiti.Eu nu ma puteam bucura, fusese o lupta cu prea mult
effort, mi-am lasat capul pe spatarul unui scaun,incercind sa ma calmez si sa imi recapat
forta de a ajunge in acea noapte inapoi la Timisoara.
Atunci i-am intilnit pe cei dragi,acelasi persoane,traind saracacios,atunci a fost
ultima data cind am intilnit-o pe mama mea, leita cu felul meu de a fi si care zacea intru-n
spital de batrini din Popesti,Bihor,in conditii satisfacatoare.Femeia viguroasa,hotarita si
puternica,apriga la vorba,cu idealuri de mai bine,acum....era un ghemotoc de om ,fara
dorinte,asteptindu-si parca sfirsitul,traind in amintirle de odiniora,apasata mereu de dorul
de casa si a celor dragi.Neputincioasa,constienta ca inafara de a pune intrebari a caror
raspunsuri o vor aduce un pas mai aproape de actualitate,nu mai avea nimic de oferit.Ma
vedea ca pe purtatoare ei de dorinte neinplinite si pe care le voi finaliza .
M-am intors in Londra, mai stapina pe situatie ,purtaoarea pasaporului cu stampila
“LIBERTATE”inca restrictionata fara drepturi sociale banesti,dar la ce vroiam sa fac
eu,nu ma afecta.Mi-am deschis cont bancar,Insurance Number, acum pe adevarata
identitate.Dupa ce m-am ales cu un calculator,reparat mai mereu,m-am tinut de ideia
primului pas de a face un curs,ba chiar a lucra in acelas timp si cu copii.Nu stiam nici un
inceput si nici de unde si de ce sa ma agat.Cautam inebunita pe calculator, pina noaptea
tirziu, cursuri.Ziua mergeam pe la diferite agentii pentru munca,dar nimeni nu-mi oferea
nimic,din lipsa de experienta in U.K.Degeaba fluturam eu o referinta din Romania
,tradusa in Engleza , de la ultimul loc de munca ca asistent pentru copii cu probleme, ca
nu avea nici o valoare.Am inceput sa dau zeci de telefoane la diferite cursuri , sa trimit e-
mailuri la diferite organizatii,nimeni nu-mi acorda sansa.Alte telefoane la “Advaisari de
cariera”nimeni nu ma lamurea exact de un capat, doar imi sugerau cite ceva ,urmindu-i
pas cu pas.Ore, nopti de cautari pe internet,in speranta ca doar doar se va lega
ceva.Auzisem de cursuri de limba Engleza,dar trebuiau bani si timp ceia ce numi
permiteam prea mult.As fi vrut sa ma agat de un voluntariat, dar nu primeam nici un
raspuns, trebuia sa ai pe cineva cine sa te introduca.Zbucium desart, stari de
neputinta,sperante false.Auzisem ca pot face curs de calificare in Colegii.Dar censemna
Colegiu?Cum ajungeam acolo si care dintre ele era pt copii?Am inceput sa caut nume de
Colegii cu nr si adresa lor.Nu indrasneam sa-i sun din cauza limbi stingace pe care o
vorbeam,mi-era teama de refuz, de aceia ,la unele m-am dus pe jos.Mi se trimiteau
diferite brosuri, ce ma indemnau sa ma duc la centrele pentru calificare adulti.Inafara de a
te inregistra si sfatui sa-ti gasesti singur curs si citeva adrese de scoli pentru
voluntariat,...nimic.Eu conteneam sa cred ca intr-o zi se va ivi ceva.Asa s-a si intimplat.
Intr-una din brosurile trimise,aparea un curs de 10 saptamini ,,free“First Step In
Child Care”pe care l-am fregventat.M-am inscris,era un pas mic dar important pentru
mine.In acelas timp,am vazut pe holul clasei alt curs gratuit de 10 saptamini pentru limba
Engleza, ESOL,m-am inscris si acolo.Mergeam concomitent la cursuri si munca.
Tambalaul din casa,il vedeam mai putin si atunci evitam sa vorbesc prea multe din
cauza invidiei, cu toate ca le sugeram sa se apuce de-o calificare, ca v-a veni vremea
cind ,alte tari Europene vor intra in UE, iar invazia va produce concurenta.M-a
aprobau,dar nu constientizau cu adevarat,ba chiar glumeau spunindu-mi ca vreau sa-i fac
studenti.Daca sotul meu ma discredita in fata celorlalti,ce sa ma stept.......isi ascundea
neputinta si invidia.Nemai avind timp si pentru ei,simtind ca ma desprind de
conjunctura,au inceput birfele,suspiciunile,acuzatii,scandaluri cu sotul.Ileana, nu se mai
DEDICA nimanui , nu ma mai lasam conrupta sa fiu supusa.Starile mele deveneau de la
lupta sa ma mentin pe drumul pornit,la cea de a renunta, raminind o folosita.
Intr-o foarte buna zi,mi-a venit un plic de la Colegiu Islington, in care ma anuntau
inscrierea mea.Cursul de 1 an, costa 1500£.Nu aveam banii,habar nu aveam ce-nseamna
toate acestea, dar incapatinarea mea era mai presus decit ratiunea.Ma tot socoteam la
buget,facindu-mi calcule financiare pe termen lung, ..nimic nu ma putea impiedica de la
oportunitate.Data la care m-am prezentat la inscriere, mi-a dat si vestea buna ca pot plati
in rate. Scoala incepea in Septembrie 2006.
In Iunie,am primit vestea cutremuratoare.Mama murise.Drumul pina acasa in
Romania, a fost cel mai lung si dureros din viata mea.Starile prin care
treceam,inmormintarea insine,un obicei superficial si rapid, fara sa dea valoare vietii
umane,m-au slabit fizic si psihic.
In Septembrie,lucrurile cu sotul meu se inrautatisera atit de tare,incit momentul
culminant a venit chiar in prima zi de scoala a mea.Nu mai suportam nici un tratament de
umilinta, certuri,compromisuri.Eram ca si un cal in care dai cu biciul sa se intoarac la
vechile obiceiuri a stapinului, dar care cu incapatinare,nu se urneste din loc. Scandalul de
pe strada, a pus capac situatiei.In momentul acela, am hotarit sa-l parasesc.Cu 400 de
lire,am pornit la un nou destin de una
singura.Presiunile,amenintarile,acuzatiile,urmaririle,telefoanele de zi si
noapte,vicleniile,ma torturau fizic si psihic, timp de 7 luni,lupta mea de a ma mentine
tare,era defapt lupta pentru independenta.Aveam momente in care as fi acceptat sa merg
inapoi numai sa scap de teruare,in ultima clipa ziceam ,NU.Imi era greu,ma impingeam
inainte sa ma mentin la scoala,la lucru, financiar,sa platesc facultatea copilului de acasa si
a mea. In fiecare dimineata ,epuizata de starile groaznice la care eram supusa,ma uitam in
oglinda,imbarbatindu-ma”HAI CA POTI< DUTE INAINTE” .In Martie 2007,am cedat
nervos,suferem de anxietate,cosmaruri noaptea,slabita,am apelat la medicul de familie ce
mi-a prescris tablete antistres.Le-am luat o vreme, dar m-am fortificat singura,
incepusem sa stiu sa-mi controlez starile, fara sa mai am reactii immediate,rationalizind
urmarile.Doamne, acum iti multumesc ca nu am ramas afectata mai rau.
Confuzia , cu ce se spunea despre mine ,de catre gurile rele si EUL meu,trebuia sa
mi-o dovedesc prima data mie cu adevarat ,de cine sint,asta, prin observarea
comportamentului visavi de mine ,acelor ce erau neutri de situatie.
Mai tineam legatura cu 2-3 cunostinte, Ana din Italia, Corina din America,Raluca
aici si ulterior Letitia dar care nu putea prea mult din cauza conjuncturii.Bineinteles fiul
meu si fratele cu familia din Romania.Acestora le sint datoare prin respectul ce-l am fata
de ei pentru todeauna.In mod expre,ii multumesc fiului meu ce m-a sustinut si inteles
foarte bine pe tot parcursul si care mi-a dat puterea de a lupta si a persevera in ceia ce imi
propusesem.El a fost punctul forte, prin felul lui de a fi,fara sa-si dea seama, m-a impins
sa ma reechilibrez din situatii in care ma simteam neputincioasa.
Curajul de a te lupta impotriva negativismului,de a te concentra asupra
problemelor ce ai tu de rezolvat si mai ales de una singura fara sa ai cu cine te consulta, te
obliga la alunecarea spre selfish, dar care iti intareste increderea de sine .Lupta de a merge
inainte,pe cale cinstita si nu prin viclenii,minciuni sau rol de victima,de fapt victima a
prostiei si a neputintei, e lupta cea mai crincena dupa ce ai trait 35 de ani, intr-o tara unde
aceste lucruri predomina obsesiv societatea si implicit te supui acestora.In strainatate, e
momentul sa-ti folosesti propria capacitate de a exista pe proriile tale picioare,de a te
autoeduca si disciplina, de a te intrece pe sine pentru a razbate.Din societatea de unde am
venit, predomina BANUL, ca esti prost ,ca esti destept, daca platesti obtii orice si te
mentii prin relatii...... in general sus puse.Nu si aici.
Colegiul l-am luat foarte in seros,ii vedeam pe ceilalti colegi relaxati la
cursuri,majoritatea lucrau deja in bransa,eu faceam voluntariat in fiecare luni, la o scoala
primara, unde ma introduse-se Raluca, care deja muncea acolo.Ei erau relaxati,limba de
bastina fiind Engleza, pe cind eu, trebuia sa -mi folosesc si intuitia, sa intreb de doua ori
pentru a fi sigura ca am inteles lucrarile ce le am de facut.Nici nu pricepeam bine cum vor
decurge lucrurile pentru a obtine Certificatul Teaching Assistant NVQ2.Nici nu stiam ce-
nseamna cu adevarat, tot ce intelesesem era ca acesta este recunoscut oriunde, obtinut de
la un Colegiu, decit obtinut de la Agentiile angajatoare si luate in considerare de citiva
angajatori.Ma uitam in jurul meu, ma simteam si cred ca si aratam ca si o oaie pierduta
intrebindu-ma”Ce caut eu aici, iar mi-am intrecut masura...probabil ca dupa o vreme o sa-
si dea seama profesoara ca nu fac fata si.......politicos (cum se practica in tara asta)ma va
sfatui sa renunt”.
Ce mi se cerea aia faceam,luind carti de la biblioteca,citind de pe internet si
survolindu-l, straduindu-ma dimineata trezita de la ora 5 apoi la munca, sa tin pasul cu
ceilalti.Mi se parea ca sint printe ultimii,chiar daca imi faceam lucrarile la timp,
profesoara mereu imi spunea ca mai am de completat si asta imi creia suspiciunea de
satisfacatoare.Dupa ce am trecut si de cele doua examinari practice de la scoala
primara,iar portofoliul era aproape complet, am indraznit cu o stringere de inima si
retinuta, sa-mi intreb profesoara, “Credeti ......ca sint pe drumul cel bun sa-mi iau
certificatul?”Ea mi-a raspuns hotarita si scurt”Ce... nu stii?Esti printe cei mai buni!”Am
ramas surprinsa si nedumerita.Si cit am trait sub semnul intrebarii si care era
realitatea.Instantaneu, o bucurie mi-a inundat sufletul, imi minjeam ochii sa-mi ascund
lacrimile si ma gindeam in acelas timp ca nu am cu cune sa impart acesta bucurie si nici
cine sa -mi aprecieze eforturile.Imi rasfringeam bucuria in mine.
Dupa curs, m-am intors acasa intr-o camera rece si la propriu si la figurat. Incercasem
sa-ma aduc mai aproape de lucrurile ce mi-le placeau odinioara si anume, gradinaritul
florilor, prin cumpararea unor givece cu diferite tipuri de flori. Mi le tineam pe o alee
ingusta ce ducea in curte si pe care le ingrijeam in momentele mele bune.Dar si acelea mi
le-am gasit ravasite si pline de praf , vecinul care isi repara casa pe dinafara aruncase
moloz si praf si peste gard.Bineinteles ca l-am rugat respectuos sa aibe grija cum
munceste si i-am aratat efectele.Bineinteles ca nu m-a bagat in seama, spunindu-mi ca sint
doar o chiriasa si ca nu am drepturi, ba mai mult ,sa ma duc in tara mea inapoi daca nu-mi
convine.L-am sunat pe prorietar, explicindu-i situatia in care sint pusa si mai ales ca
distruse-se aproape toate florile pe care le sadisem ,pe unele separat dupa ce s-au mai
inmultit, iar praful de pe geamuri si usi mai mereu il spalam.Nici acum nu stiu daca
proprietarul a vorbit cu el,cert este ca dupa doua zile, vecinul si-a cam terminat treaba.
Page 12
In casa ,.locuiam cu doua familii de Africani si o familie de Engleji.Nu prea aveam
tangenta cu ei, mai ales ca mi-am dat seama ca provin din aceasi tagma din care m-am
rupt. Imi placea sa vad si sa inteleg cultura si obiceiurile din care provin,unele erau
inrudite cu ale noastre, ceia ce ma surprindea, dar pe de alta parte se vedea lipsa de
civilizatie ajunsi intr-o noua societate.S-a intimplat ca sa vin acasa seara si sa gasesc casa
fara curent, iar ei stateau cu luminarile aprinse, asteptind ca cineva sa rezolve
problema.Uneori nu trebuia decit sa scoata cheia de la turometrul electric si sa o bage
inapoi, pentru a se transfera banii de pe urgenta pe credit.Nimeni nu se incumeta...sau nu
stiau.....Alteori, in toiul iernii, era un frig in casa, deoarece nu se stia cine urmeaza sa
cumpere credit de gaz,atunci eram nevoita sa dorm imbracata bine.Ne-mai suporind
aceasta stare de indiferenta,toleranta sfidatoare, ce te ducea cu gindul ca traiesti in secolul
XVIII, am inceput sa tin evidenta chitantelor pentru a fi sigura ca aceste stari si situatii nu
se vor mai repeta.
Dupa o vreme, cind am simtit ca mi-am mai limpezit trairile confuze,m-am hotarit sa o
vizitez pe Ani in Italia, dupa ce aceasta a insistat in repetate rinduri.Asa ca in 2 8 Mai
2007, am decolat de pe eroporul Getwich spre Bergamo.Acolo ma-u asteptat ei, de unde
am mai facut vreo trei ore cu masina pina la ei acasa in Rovingo.Drumul ce-l strabateam
ducea cu cel al Romaniei, casele si locurile pareau mai instarite,facind o comparatie
generala, Italia parea cu 50 de ani mai avansata decit Romania si cu 50 de ani sub nivelul
Marii Britanii.Primele zile le-am petrecut vizitind localitatea,ma incintau lucrurile
deosebite pe care le-am si pozat,totusi gindul ca urmatoarea zi Ana ma va duce sa vizitez
Venetia,imi antrena imaginatia cu ceia ce stiam deja si ceia ce voi vedea.Intradevar,
VENETIA.....mult vestita Venetie recuoscuta pentru gondolele sale, defapt, descoperisem
o mica lume a tirgului incepind de la viata romantica , artistica,pina la afaceri
contemporane.Toate impletite intr-un tumultum spiritual social si material.Timpul era
prea scurt si asa l-am ingramadit,grabiti sa vizitam cit mai multe,deci era acumularea
aglomerata in fiinta mea si asa greu incercata.Cu toate acestea,am reusit sa am momente
de revelatie,de degajare a stresului,de revitalitate si deschiderea spre lume.O zi am
petrecut-o pe plaja la Oceanul Atlantic,savurind briza si soarele.Ma gindeam la cit de
frumoasa este viata daca stii sa o traiesti....si sa ai bani bineinteles.Drumul inapoi spre
Londra,insemna trecerea din nou a pragului catre cotidianul incarcat ce-ti producea
stresul.Dar ma intorceam, mai puternica si relaxata,gata sa infrunt din nou si sa evit
capcanele din jurul meu, confuziile ce te tin ametit si care tendeamna sa te intrebi.”Oare
eu nu pricep bine realitatea?”
In Iunie 2007, am terminat cu scoala,dar Certificatul urma sa-l primesc prin Februarie
2008, cind se finaliza concluziile despre portofoliul depus, facut de catre cadre
educationale interne cit si de citeva externe. Ma nelinistea acest lucru,deoarece mi se
parea prea mare importanta data pentru un certificat.Cursul a constat din trei modulare,
fiecare avind o anumita treapta valorica incepind de la NVQ pina la NVQ2.Ma straduisem
sa le complectez pe toate trei.....urma verdictul.Dar preocuparea mea imediata era goana
dupa un loc de munca in bransa,oriunde la orice scoala.Cautam pe internet, in ziare,
dadeam telefoane, complectam formulare pentru aplicatii,etc.Aveam acea experienta
anterioara identificata cu temeri, in care greu sau mai deloc poti obtine ce vrei
tu.Asteptam raspunsuri care nu mai veneau....Din nou ma dezamageam cu fiecare zi
trecuta.Citi tineri nu-si cautau acelas loc de munca?Consideram ca seansa mea era
minima.....si ma vedeam lucrind in continuare clinara si vinzatore pe piata.Intr-un fel sau
altul, ma resemnam, dar tot continuam sa aplic.In timp ce lucram pe piata, obisnuita cu
ideia dureroasa”asta e..”,pe neasteptate, am fost sunata de la o scoala pentru
interviu.Foarte serioasa si rece i-am raspuns la citeva intrebari incit vocea de la celalalt
capat de telefon, nedumerita ,m-a intrebat incodata daca ,ma intereseaza jobul.Nu aveam
increderea suficienta in mine....vocea aceia a simtit lucrul acesta si m-a imbarbatat
zicindu-mi ca ma steapta lunea la ora 9 dimineata.Acasa, primisem un plic cu descrierea
jobului si cam ce policy detin ei si cam din ce sa ma pregatesc pentru interviu.Nu mai
vazusem asa ceva si nu mai participasem.Incercam sa leg si sa fac legatura cu ce citeam
din acele foi.Era prea mult de inteles pentru mine, iar le puneam la o parte si iar le
luam ,rasfoindu-le.Era singura oportunitate ce mi se oferea deci.....fie ce o fi ,era o noua
experienta.In dimineata cind trebuia sa ma prezint la interviu, m-am trezit la ora 4.30 ca
sa imi fac ceva notite si subpuncte despre ce presupuneam ca voi fi intrebata, alegind si
copiind cuvinte de pe acele foi, dezvoltindu-le cu cunostintele mele.Am ajuns mai
devreme, la prima vedere fatada scolii parea modesta..asa ca imi dadea o stare de a da
mai putina importanta interviului.Ajunsa in interior,mi-am intilnit si ceilalti
“concurenti”,pareau atit de siguri pe ei relaxati incit iar mi-am pus intrebarea “Ce naiba
caut eu aici,..?”Imi venea sa plec in momentul acela, parca nu vroiam sa ma fac mai
departe de ris,buimaca, am incercat sa ma ma reinfortez. Cum?Cautindu-le defecte
celorlalti, de exemplu observind ca una avea doua dungi calcate la pantaloni.....trageam
concluzia ca e neglijenta, altul era mic si indesat si foarte tuciuriu,ce mai... urit. Ne
anunta-se ca sint doua posturi, iar noi eram 4.Dupa vizitarea scolii, ni s-au pus
intrebari.Intrebarile celorlalti pareau de natura ca le era teama de prea multa munca,pe
cind eu nici nu ma gindeam la asta si de aceia nu aveam nici o intrebare.Probabil prin asta
paream o dezinteresata.A venit momentul meu la interviu, intrebari, raspunsuri, dar
realizam ca imi sint cunoscute toate acestea, chiar daca aveam emotii, ma obligam sa nu
mi le arat.Mi-au spus ca in acea dupamasa, seara ,ma vor anunta rezultatul.Am iesit pe
strada, mergind pierduta si epuizata,pe desupra ma stringea un pantof atit de tare, dar ma
fortam sa ma plimb prin magazine incercind sa ma relaxez.Nu a trecut o ora,dupa care
am fost sunata cu felicitarile de rigoare pentru obtinerea postului.Reactia mea?I-am
multumit politicos si calm,lucru ce a facut-o (astazi e sefa mea)sa ma intrebe daca mai
sint interesata de post.Iarasi aveam starea aceia ca e normal sa se fi intimplat asa deoarece
ma pregatisem. Putin mai tirziu, am realizat ca era un pas important pentru mine si am
inceput sa ma bucur de una singuraM-am asezat pe o banca in parc si am inceput sa pling
infundat.I-am telefonat pe fratele si fiul meu ,dindu-le vestea .Erau bucurosi,cumnata mea
ca de obicei, plingea, fiul meu a ramas mirat si nedumerit ca deja am obtinut un post.Imi
simteam sufletul greu, singura,oftind din adincul inimii,dar repede m-am redresat
sentimental si m-am gindit la urmatoarea etapa, organizarea mea financiara si timp, de a-
pleca acasa in Romania.
Lucrul acest, imi dadea viata si putere, imi voi revedea familia si fiul, voi retrai
momente placute si fericite ce le-am lasat acasa ,voi ride iar cu gura pina la urechi ,cum
faceam odinioara, traiam in imaginatie si amintiri. Mi-am organizat totul, pe 13 August
2007 am zburat acasa.M-am intilnit cu cei dragi, dar dintr-o data m-am trezit in acea lume
din care am plecat, o straina, le intelegeam viata, intelegeam situatia si sistemul atit de
compromis si adevaruri torturate, exagerate,explicatii la orice prostie care nu stateau in
picioare, pur si simplu toata societatea se amageau singuri si nimeni nu reactiona la
lucrurile mari ce musai a fi schimbate.La nivel inalt vorbesc.Asa omul schimba cite ceva
in casa lui cu banii care ii are ,dar nu indrazneste sa deschida gura nici cind au dreptate,
vorbesc in lucrurile importante si de lunga durata.Populatia inca indoctrinata ca cei mai
importanti si de neschimbati sint:Primarul,Politia Preotul si Bogatii.Sint oameni doar
functia ii deosebeste si aceia platita de public ceia ce ei ar trebui sa respecte prin
obligatiile ce le au descrise in munca.Infine........risul meu nu a mai existat, momentele
fericite s-au restrins la bucuria revederii si petrecerea momentelor cu ei.Cum putem sa fiu
fericita cind vedeam in ce grozavie traieste fratele meu cu familia si fiul meu.....si cit se
zbat.Pe de alta parte, stresul era mult mai redus.Nu aveau bani,...aveau un acoperis unde
sa doarma.Munca se limita la existenta de zi cu zi, planuri de viitor in masura banilor ce
le venea.Asa sistem asa oameni. Normalul trebuia sa devina paranormal.
Nimic surprinzator,obiceiurile vechi cu care eram intretinuta,nu mai imi dadeau
starea de spirit(fericire)de altadata.Eram mai relaxata dar nimic nou pentru mine, asa cum
eram obisnita sa descoper , lucruri noi, interesante,nemaivazute,ce le puteai vedea la tot
pasul in Londra.Ce lasasem la plecare,gasisem si la intoarcere in tara, doar ceva
modificari si citeva cladiri si case tip vila,ce pentru ei erau ceva extraordinare, dar in ochii
mei pareau infime fara valoare.Lucra comparatia in mine, de unde traiam si ce
vedeam,apoi viteza de perpetuare a lucrurilor acolo si aici.Si totusi la intoarcere,am simtit
ca las o viata simpla si linistita,domoala, iar eu ma intorceam la un razboi cu timpul, cu
banii si cu realizarile.
M-am intors in Londra,o saptamina mai tirziu...pe deoparte eram trista ca ii las pe
cei dragi si iar ma avint de una singura in zbuciumul cotidian..pe dealta parte, nu mai
puteam trai in sistemul lor, cu multumiri minime,fara pretentii ,doar orgoliul si-l pastrau
dar fara fundament.
Asteptam clipa cea mare, cind voi pasi pragul scolii la noul job.Era prima data cind
urma sa particip la o sedinta,ce avea loc intr-un hol mare, cu totii angajatii.Erau peste 80
de persoane,(profesori,sefi de departamente,diferiti angajati cu diferite preocupari in
cadrul scolii),majoritatea obisnuiti cu ceia ce urma.Ma simteam straniu, atit de
neimportanta, una care exista printe ei.Pareau degajati, satpini pe situatie si pe
sine,incercam sa descoper si sa citesc caracterul fiecaruia de pe fete.Mi se pareau atit de
“sus”fata de mine.
Am fost tratata cu multa bunavointa si curiozitate.Mi-era teama sa vorbesc prea
mult, nu stapineam limba foarte bine si stiu accentul meu ii determina sa fie foarte atenti
la ce vorbeam , ca sa poata intelaga.Multe lucruri nu corespundeau cu ceia ce ma steptam
sa fie si ceia ce invatasem.ma asteptam la multa atitudine serioasa, supunerea pe cale
ierarhica si munca multa.In departamentul din care faceam parte SEN(Special Needs
Children), domnea o atmosfera de colaborare dar curios, nu controlata de sefa, asa cum
ma asteptam ci de doua angajate, ce vesnic perpetuau atmosfera DE
ATOTSTIUITOARE,intrind in amanunte prea copilaresti.Celelalte se supuneau si era
starea de taraganare a lucrurilor.Eu si cu noul angajat,traiam sub controlul lor,mereu lasati
confuji,la orice intrebare existau doua trei raspunsuri , alternative si nici unele nu ni se
pareau corecte.Pentru o simpla munca,erau antrenati mai multi decit era nevoie si nimeni
nu stia ce responsabilitati are.Dezorganizarea si aerul de indiferenta, imi producea starea
de tensiune si la urma urmei neprofesionalism.
Trecu-se aproape doua luni si jumatate,timp in care, am relizat ca paream o turma de
oi,ce trebuia sa urmeze prostia a doua persoane.Nu vroiam sa fac parte din turma.Simteam
ca imi pierd personalitatea si ca sint minimalizata si tratata ca un elev.Din nou ma luptam
cu mine si cu confuzia creata la fiecare pas.Vroiam sa imi pastrez cu demnitate locul ce il
obtinusem.Ce insemna?Puterea de a ma organiza, de a intelege si a muncii asa cum ar fi
normal,ignorind amanuntele ce tineu in loc atit munca cit si progresul copiilor.Ce mai
insemna?Crunt,dar adevarat, din nou retragerea si formarea carapacei de unul
singur,descoperind si furind meseria ce se practica, torturindu-ti sentimentele, tolerind
acuzatiile si prejudecatile ce erau lasate sa le intelegi in acelas
stil,adica,POLITICOS(starea ce creaza confuzia).
Cind am inceput sa nu ma mai supun, a izbucnit scandalul,cum?aparusem eu,un
NIMENI ce sabotam echipa, care lucra in acelas stil de atitia ani?Bineinteles ca mi-am
auzit incepind de la inrebari despre tara mea (stiuta saraca si cu mari probleme de
comportament social) accentul si limba fiind o bariera in munca mea,pina la ideia ca am
fost angajata din cauza entuziasmului meu?!!si care presupuneau ei il pierdeam.Sigur ca
il mai aveam, dar nu-l mai puteam arata in fata lor si il foloseam in munca cu copii.Am
ripostat si eu fiind obligata sa o fac prin natura conjuncturii creata pe moment.Mi-am spus
opinia si parerile prin exemplele practicate nenormale in cadrul Departamentului.Chiar si
ideile si sfaturile mele in cadrul sedintelor de grup, deveneau iritante, revolutionare si
prea curajoase.Culmea.........dupa un timp, erau aplicate ..deci, functionau.Principiul meu
pe care traiesc si ma calauzeste:”DE A FI CINSTITA, MODESTA SI RESPECTUOASA”
m-a tinut in picioare in fata tuturor greutatilor intimpinate de-a lungul timpului.
Cea mai mare multumire sufleteasca este observind elevii ca au invatat ceva de pe
urma mea.Muncesc pentru ei si nu pentru banii care oricum sint putini.Dupa un an de
munca, lucrurile s-au cam schimbat,grupul de oi,devine independent, individual, acum se
vede valoarea fiecaruia ,profesional.Cert este ca unele colege ce si-au dorit demult acest
lucru si nu au reusit sa o faca ,imi zic”Ai schimbat situatia Departamentului........in
bine,esti o persoana puternica,statatoare de sine,ai dat valoare locului”Da.... m-am
gindit,luptind de una singura si chiar descoperindu-ma pe mine!Mi-am intrecut masura
din nou?SIGUR. Am avut multe de invata si mai am.Fiecare treapta inseamna mai multe
responsabilitati si stres.Merita?DA,daca vrei sa traiesti bine si daca esti o persoana activa
cu capacitatea de a diferentia lucrurile esentiale de cele uzuale,dindu-le valoarea
adevarata.
Ca sa traiesc decent,de una singura,sa platesc facultatea fiului,sa -mi platesc chiria ,
masina de intretinut,.... muncesc full time la scoala, mi-am mai pastrat doua case dupa
scoala si mi-am pastrat si munca pe piata duminica.Nu mi-e rusine de munca atita timp cit
lumea din jur ma apreciaza dupa felul cum traiesc.
Nu am inteles inca de ce,uneori, ma simt in stare de mai mult,ma agat de o ideie(de
exemplu sa fac facultatea si sa lucrez in cadru international)survolez internetul pentru a
gasi cursul potrivit, dupa care in nebunia mea ca SE POATE am aplicat la Univesitatea
Kingston de a urma cursul ce cred ca mi s-ar potrivi.Pentru complectarea formularului mi-
a trebuit si doua referinte.Ultima, mi-a facut-o sefa mea si in care (am fost f.surprinsa)m-a
laudat din toate punctele de vedere,mai ales profesionalNici nu stiu daca sint asa sau a
exagerat....cert este ca am primitn o scrisoare de la universitate in ma anuntau ca vor
aranja un interviu cu mine.Am fost atit de bucuroasa,imi daduse atita tarie,atita
viata.Stiam ca nu v-a fi usor.Stiam ca in fiecare miercuri, dupa munca v-a trebui sa
strabat un drum lung de aproape doua ore dus si doua intors,dar nu mai conta.Cursul
acesta ma propulsa ca OM.M-am interesat daca miercurea noaptea as putea avea cazare
mai ieftina,sa ma intorc joia dimineata direct la lucru,odihnita.Exista posibilitatea.Am
plins din nou de una singura.Ce mai raminea interviul.Cunoscutii imi spuneau ca am sa-l
iau sigur.Era un interviu pentru un loc la respectivul curs.Ma imbarbatau.A venit
momentul.M-am interesat sa vad despre ce intrebari mi se vor pune si sa ma pregatesc atit
sufleteste cit si profesional.Cu o zi inainte ii spusesem sefei ca a doua zi voi pleca de la
scoala doar cu o ora inainte pentru interviu.Ea mi-a spus sa-mi iau un formular de absenta
si sa-l complectez catre directoare.Am ramas foarte mirata.Pentru o ora?atita complicatie
si mai ales sa ajunga la .....directore.Ea mi-a explicat ca asta e modalitatea......nici acum
nu sint sigura daca asta e.....infine pentru ca am anuntat-o prea tirziu, urma a doua zi sa o
caut pe directoare si sa-i spun si ei cu scuzele de rigoare, de ora ce urma sa
lipsesc.Facut.A doua zi drumul pina la facultate l-am strabatut cu gindul sa ajung in timp
si sa urmez nestiutul traseu fara sa ma pierd.Cu confuziile de rigoare, ce le intimpin mai
mereu, am ajuns si in timp si la destinatie.Universitatea mi-o inchipuisem ,inpetuoasa,cu
mult fast si grandoare,o cladire sa-ti taie respiratia.Analogia asta o faceam in functie de
importanta si valoarea muncii ce se desfasura acolo.Am dat peste o cladire mare si simpla,
ce nu m-a impresionat nici exteriorul si nici interiorul.In sinea mea eram dezamagita si
devenisem indiferenta.In sfirsit dupa explicatii, in labirintul usilor si coridoarelor,am
descoperit si unde avea locul interviul.Dupa ce m-am anuntat, la scurt timp,a venit
intervievatorul(habar nu am daca era profesor sau doar un angajat ce se ocupa cu asta)si
am intrat intr-o clasa modesta.Dupa cum se arata discutia noastra, nu se arata incintat, de
distanta ce trebuia sa o fac pina acolo si BINGO, nu aveam calificarea necesara sa urmez
cursul, sugerindu-mi o cale ce ar trebui sa o strabat(inca doi ani)sa ma pot inscrie la curs,
chiar fiind amabil si dindu-mi adresa de la acea cale.I-am multumit politicos incercind sa-
i spun ca sint foarte dezamagita si motivele ce ma fac sa ma simt confuza.
●
De ce au scris ca cursul este si pentru Teaching Assistant si larning Support.
●
De ce au aranjat un interviu cind simpu puteau sa imi trimita o scrisoare cu motivul
refuzarii.
●
Cind am aplicat pentru curs, am dat si telefon vorbind cu administratorul si explicindu-i
situatia si care mi-a raspuns ca se va lua orice in considerare.
Am plecat de acolo, buimacita,dezamagita,totul se ruina,dorintele mele si visele mele
devenisera sterpe,ma simteam,un NIMENI si NIMIC, o exageratoare ce este oprita la
timp si adusa cu picioarele pe pamint.Vezi-ti lungul nasului,imi suna in urechi.Zbuciumul
meu interior de a ma resemna cu ideia ca ceva nu se potriveste,intr-o alta nebunie, m-a
facut sa-i scriu administratorului ce s-a intimplat.Astept o lamurire dar care.........nu mai
vine.
Un lucru foarte placut si surprinzator, a venit de la scoala.M-am pomenit cu un mesaj,
in pe leptopul scolii, care ma invita sa iau parte la o sedinta cu alti 7 profesori, tinuta
inafara Londrei la Centrul de Conferinte Tolpark.Ce era asta?Pentru mine?De ce, cu ce
ocazie?Mi-am intrebat sefa,care simplu zicea ca participa si ea e defapt o zi de trainig.I-
am multumit ca m-a ales si mi-a raspuns ca nu ea ci Menegera mare a facut-o.Ca uneori
sa nu fie aciasi oameni se mai schimba.Am luat-o de buna.Mi-am preparat traseul cum sa
ajung cu masina acolo,dimineta am luat-o si pe sefa, am plecat la drum.Cu minore
confuzii am ajuns.
Minunat,incepind de la intrare unde trebuia sa anunti si pina la traversarea unei aleie
boltita de copaci, umbra,miros de primavara,pina la un parc mare, imens,ingrijit,verde in
mijlocul cruia se arata impetuoasa cladire cu imagine legendara dar pastrata si folosita in
timp.Ce caut eu aici ma intrebam?Nu indrazneam sa imi arat admiratia si
bucuria.Respiram un aer de libertate si pauza psihica.Receptia era una fastuoasa in
interior cu fintina arteziana,ocupata de alti sosit, cu alte treburi si alte sedinte.Ma
simteam importanta.Cind i-am intilnit si pe ceillati 7 profesori, defapt erau sefii de
departamente.Ce caut intre ei?Cind am prins ocazia,i-am multumit sefei de Departamente
pentru alegerea mea.”Meriti”mi-a spus ea,”Lucrezi f mult si foarte bine”.I-am raspuns
,confuza si modesta”Multumesc.....credeam ca nu observa nimeni....”-”Cum sa nu?”(si
cind te gindesti cit de mult unele din departament ma minimalizau )A inceput
sedinta,defapt era un proiect pentru un nou
Departament.Discutii,opinii,pareri,sfaturi(printre care si eu)dar foarte obositor.Pentru
orice nou, dau atita importanta incit ma obosesc psihic. Lucruri simple de priceput le
complica pina ma buimacesc..Pentru o zi am fost una dintre “Zmeoaiaca cu cele 7
capete”.
Astazi, lucrez la doua departamente in cadrul aceluiasi Liceu(considerat printre
primele 20 in U.K).Nu am mai urmat o facultate,am fost nevoita sa amin aceasta
decizie,in schimb, am facut primii pasi pentru o afacere in Romania iar a doua aici in
Londra ,ce sper sa o pot deschide in Martie 2009.Si toate de una singura. CE AM
PIERDUT SI CE AM CISTIGAT IN ACEST REGAT?
No comments:
Post a Comment